Arta succesului… e altfel! Cu acest slogan a început
dezbaterea publică a proiectului Challenge, organizată ieri, 19 noiembrie,
2015, la Biblioteca „Onisifor Ghibu” de Dumitru Cuculescu, student la Academia
de Studii Economice din R. Moldova.
„Proiectul Challenge reprezintă o
mare provocare, căci după cum ştim întreaga viaţă a unui om e o provocare, iar
noi trebuie să ne realizăm scopurile într-o metodă cât mai bună”, şi-a exprimat
părerea Dumitru Cuculescu, organizatorul acestui proiect.
Pentru a fi mai productiv, treningul
s-a desfăşurat în baza unui program bine structurat, ce includea trei secţiuni:
1. Ce este succesul şi cum
să-ţi stabileşti scopurile pentru a avea succes.
2. Dezbaterea publică despre
acţiunile care duc spre succes.
3. Cele 10 reguli ale
succesului.
După unii autori în domeniu,
succesul reprezintă rezultatul obţinut ca urmare a depunerii unui efort fizic
sa intelectual.
Pentru a ne autoorganiza succesul
trebuie să vedem care este scopul care ne impune să facem unele sau alte
acţiuni.
Pentru a avea succes de multe ori
ne bazăm pe cele 10 reguli ale succesului, cum ar fi:
Faci ceea ce-ţi place, şi o faci
des; învaţă tot pe parcursul vieţii; gândeşte pozitiv, fii pozitiv; disciplina
îţi asigură succesul; succesul necesită sacrificiu; succesul reprezintă 90% din
muncă; găseşte-ţi un erou demn de urmat; oamenii persistenţi îşi încep succesul
acolo unde alţii termină în eşec.
De aici tragem
concluzia că succesul consta în oameni, interacţiunea cu aceştia, valoarea în
societate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu