vineri, 18 iulie 2014

Cu Trolleybook cititul devine o plăcere!

Acesta a fost unul din mesajele scrise astăzi de vizitatorii care au trecut  pragul Bibliotecii cu roți și antene, ce s-a deschis, de curând, în Parcul de odihnă și distracții din Valea Trandafirilor, atrași fiind și de activitățile interesante și deosebite organizate de Biblioteca „Onisifor Ghibu”.


De dimineață le-am propus să aflăm împreună cât mai multe din cele „500 de curiozități incredibile... dar adevărate”, cuprinse în cartea cu acelaşi titlu intrigant, prezentată de Margareta Cebotari, bibliotecar principal. Pentru cei mai ingenioși am vernisat expoziția de carte „Curiozități pentru toate vârstele”.
Irina Ababii i-a ajutat pe micii cititori să afle mai multe despre natura ce ne înconjoară, explorând împreună cu ei informaţii din cărțile prezentate în expoziția de cărți și reviste „Misterele naturii”. Momentul educativ ala acestei ore de lectură a reieșit din însăși tematica ei – „Mulțumim naturii pentru splendoarea și darurile ei!”

Excepționala expoziție de compoziții florale  cu genericul „Magia culorilor”, concepută și realizată de dl Vitalie Răileanu, a fost pe parcursul acestei zile momentul forte de admirație și atracție pentru vizitatori. Foarte mulți au făcut și poze ca amintire anume pe fundalul acestei expoziții. 


Au rămas încântați de cele văzute și un grup de tineri cu dezabilităţi, care, fiind în excursie în parc, au fost atrași, desigur, de Trolleybook-ul frumos ornamentat. Ghidați de două voluntare ale unei Fundații de caritate care le-a dăruit aparte de fotografiat, acești adolescenți încearcă să comunice și să exploreze lumea din jurul lor prin intermediul artei fotografiei!



Organizarea unei întâlniri cu un scriitor a fost o surpriză plăcută pentru vizitatorii Trolleybook-ului din această zi. Și iată că nu numai „Urmele frumoase ale scriitorului Iulian Filip”, adică expoziția cărților semnate de acest autor, au ajuns la Trolleybook !



Axat confesiv în dialog cu vizitatorii Trolleybook-ului, poetul Iulian Filip i-a îndemnat pe toți să scrie și ei poezii, să le fixeze în niște cărțulii mici, pe care le-a numit Cărțile A-4. Niște frumoase impovizații de gând poetic, oricând înnobilează sufletul. Poetul Fântânilor cu apă de cleștar zăbovi și prin visele celor prezenți la acea oră în minunatul Trollybook, așa că sinceritatea gândurilor și buna dispoziție ușor-ușor au împrăștiat  norii, ce ba se perindau cu storpi mărunți de ploae, ba se rostogoleau peste crestele copacilor din parc, formând crâmpee de pictură pastelară. Alcătuind un liant între carte și cititor, poetul Iulian Filip i-a mai invitat pe toți să-i scrie în parte, care din poeziile sale le sunt cele mai dragi, deoarece preconizează, pe viitor, să editeze o Antologie a poeziei iuliene selectate de cititorii săi.

Astfel, sperăm că anume această zi de vară va rămâne în memoria copiilor, mămicilor și tăticilor prezenți la întrevederea cu poetul zâmbetului alean – Iulian Filip. Iar privirile de admirație ale micuților, care au ascultat cu drag  versuri în lectura autorului, dar și ei la rândul lor i-au citit pe de rost unele poezii, cât și mica sesiune de autografe de la finele activității ne demonstrează din plin acest fapt.


Divertismentul zilei a fost organizarea unui atelier de creație: „Confecționarea și ornamentarea unei rame pentru fotografii”. Cu multă sărguință copiii, ajutați de părinți, bunici și bibliotecara Irina Ababii au reușit să-și facă singuri un cadou. Câtă bucurie se vedea pe fețele lor! Am desenat cu carioca pe baloane, apoi am organizat un joc intercativ „Balonașe distractive – Balonașe zburătoare”. Cine a reușit să arunce cât mai departe balonul său a obținut un cadou din partea Bibliotecii „Onisifor Ghibu”. La fel de distractiv a fost pentru copii participarea la concursul de erudiție „Ghicitori zglobii, pentru voi copii!”, fiecare din participanți reușind să dea mai multe răspunsuri corecte și a primit câte o mică cărțulie în dar.


În cele câteva ore de lecturi ale cărților și revistelor din colecția Trolleybook-ului zeci de vizitatori au avut dorința de a se opri pentru mici lecturi, părinții și bunicii luându-și un răgaz, în timp ce noi le ajutam copiilor să-și aleagă cele mai frumoase și interesante cărți, pe unele citindu-le împreună cu ei.

A fost și plăcerea noastră, a bibliotecarilor, să contemplăm atâta admirație în privirile copiilor, care doreau și să împrumute cărțile acasă! Am rămas surprinși de exclamația unei mămici: „Cum?! Este doar un singur așa Troleibus cu cărți în Chișinău?”  I-am invitat să vină în toate filialele BM „B.P. Hasdeu”, asigurându-i că sunt așteptați cu drag şi de bibliotecari, şi de colecţiile inedite de cărţi.
Ne bucurăm că în această zi Trolleybook-ul a fost  vizitat  de 148 de persoane, din care 89  – copii, 35 – tineri, 24 – adulți, care au consultat 440 cărți și reviste. Ne bucurăm și pentru gândurile bune pe care le-au inspirat copiilor acest proiect, exprimate în autografele lor:  Cartea este o comoară ce-ți asigură un viitor în viață – Cartea este floarea vieții – Bravo pentru ideea minunată a Trolleybook-ului!
Şi noi, cei de la Biblioteca „Onisifor Ghibu”  le zicem tuturor celor care ne-au vizitat și au fost activi cititori ai Trolleybook-ului în această zi – Bravo!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu