Ștefan
Baștovoi (n. 4
august 1976, Chişinău), cunoscut mai mult ca Savatie Baștovoi, este un eseist,
poet, romancier, teolog şi scriitor ucrainean din Republica Moldova. A fost şi
moderator al unei emisiuni televizate.
Ieromonahul
Savatie, pe numele său de mirean Ștefan Baștovoi, (nume de martir, care nu i-a
plăcut) s-a născut pe 4 august 1976 în Chişinău. Tatăl său, Valentin, a fost
profesor de logică la
Universitatea „Ion Creangă”, adept al ateismului ştiinţific; iar mama – Claudia, absolventă a
Institutului de Arte, secţia regie. Până
la călugărie a fost ancorat în concepţiile tatălui său. A absolvit Liceul de
Artă „Octav Băncilă” din Iaşi. Când era în clasa a XII-a, a fost internat la Spitalul Socola,
unde a scris ciclul Un
diazepam pentru Dumnezeu, care l-a consacrat ca poet. Ulterior, a obţinut
premiile revistelor Convorbiri
literare, Timpul, Dacia literară. Începând cu 1993, a publicat poezie,
povestiri, fragmente de roman, eseuri şi articole în cele mai importante
reviste literare din România şi Basarabia.
Revistă bibliografică
din
colecţia Bibliotecii „Onisifor Ghibu”
·
Baştovoi, Savatie. Nebunul
/ Savatie Baştovoi. – Bucureşti : Ed. Cathisha, 2009. – 125 p.
Savatie
Baştovoi ne dă o operă de compoziţie pe care a denumit-o simplu ,,Nebunul”, un eseu care cu cât ne
îndepărtează de zilele noastre cu atât parcă este mai actual. Acţiunea
romanului se petrece într-un zbuciumat secol VI, în vremea împăratului
Iustinian, dar tabloul poate fi şi unul de secol XXI, căci şi astăzi avem călugări,
prostituate, circari, târgoveţi, impostori, dar şi sfinţi. Nebunul lui Savatie
este un călugăraş pe care nu ştii dacă e bine să-l iubeşti sau să-l urăşti,
să-l mângâi sau să-l baţi, să-l izgoneşti sau să-l primeşti acasă. E un
personaj grav de comic şi comic de grav; el are ceva ce-l deosebeşte de toată
lumea. Este mereu în centrul atenţiei, prin nebuniile şi poantele pe care le
face, dar este şi tot timpul în afara lumii fiindcă de exemplu poate să intre
într-o casă de desfrânare fără a se atinge de o femeie. Exerciţiul ăsta al
răbdării inverse decât masochismul l-a deprins în pustie unde a stat 30 de ani.
Pustia l-a făcut pe Simion, călugăraşul nostru, făcător de minuni, dar asta nu
l-a determinat să intre ,,en fanfare” pe porţile mândriei. El a simţit că are
un mare capital de dragoste şi a ieşit în lume să-l investească. Aici cunoaşte
oameni răi, femei goale, copiii care-l bat, duşmani de moarte, dar nu se lasă
abătut din drumul său. Piteşte abil înţelepciunea sub haina nebuniei şi
dragostea o lasă să se vadă nu prin vorbe, ci prin fapte. El vindecă o
demonizată dar o face discret, elegant şi dintr-o aşa mare iubire de oameni de
te întrebi dacă un om ca acesta nu este cumva înger. Nu mai insist cu subiectul
cărţii, unul totuşi inspirat din realitatea vieţii unui mare sfânt pe nume
Simeon care a trăit în secolul al şaselea la Edessa, asta şi pentru că risc să dezvălui tot
subiectul, dat fiind faptul că romanul este de proporţii mici. Vă las doar în
compania unui gând lansat de Părintele Savatie în acestă comestibilă lucrare:
,,Să treci prin viaţă ca şi cum n-ai fi, iar la moarte să laşi un gol imens.
Asta-i arta!”
·
Baştovoi, Savatie. Diavolul
este politic corect / Savatie Baştovoi. – Bucureşti : Ed. Cathisha,
2010. – 189 p.
Cartea
,,Diavolul este politic corect” este
o profeţie dură a unui viitor posibil. Un viitor în care oamenii vor avea
limita de existenţă 65 ani, după care vor fi eutanasiaţi (interesant termen,
m-a dus cu gândul la insula lui Euthanasius). Un viitor în care politicienii
mor împuţiţi iar lumea virtuală este unica lume fericită. Eroul cărţii este un
ratat însingurat, Iacob Kohner – personajul tipic zilelor noastre. Iacob are un
blog, îşi petrece timpul discutând pe internet şi mâncând cârnăciori
delicioşi... Iacob este fiecare dintre noi. Un simbol al influenţei falselor
valori. Personajul evoluează, redescoperă umanul, se lasă cucerit de
divinitate. Îmi pare straniu că o astfel de carte a fost scrisă de un
ieromonah, fiindcă m-aş fi aşteptat la un subiect mai catifelat din partea unei
feţi bisericeşti.
·
Baştovoi, Savatie. Pietrele
vorbesc / Savatie Baştovoi. – Bucureşti : Ed. Cathisha, 2010. – 167 p.
O
carte unică în spaţiul ortodox, în care tema predicii şi a predicatorului este
tratata din perspectiva imagologica. Autorul analizează principalele hibe ale
misiunii creştine, aşa cum sânt oglindite ele de către propaganda ateistă,
începând de la
Iluminismul Francez şi până la afişul anticlerical din
perioada stalinistă. Totodată, tradiţia predicii ortodoxe este prezentată în
splendoarea ei prescolastica, oferindu-se o clasificare originala a tipurilor
de predicatori, de la Proroci
pina la Nebunii
in Hristos, şi a tipurilor de predică posibile în condiţiile manipulării şi a
dezinformării universale.
·
Baştovoi, Savatie. Audienţă
la un demon mut / Savatie Baştovoi. – Bucureşti : Ed. Cathisha, 2009.
– 263 p.
Anul 2022. Chişinău. Slugile întunericului. Puterea dragostei, părintele Savatie ne prezintă eroul principal şi preocupările lui la un
timp prezent. Victor Rotaru, un tânăr basarabean care a fost odinioară
parlamentar comunist şi agent KGB, dar s-a întors în sânul Bisericii Ortodoxe,
,,a fondat o organizaţie nonguvernamentală cu scopul de a apăra şi a promova
valorile Ortodoxiei. (…) Adunările şi conferinţele organizate de Victor umpleau
cele mai încăpătoare săli ale oraşului. Conferinţele lui erau traduse în
limbile europene şi preluate de organizaţii cu scopuri similare din Occident”.
·
Baştovoi, Savatie. Între
Freud şi Hristos / Savatie Baştovoi. – Bucureşti : Ed. Cathisha, 2008.
– 158 p.
Între
„Freud şi Hristos” este o carte cu
un destin aparte. Mai întâi, pentru succesul neaşteptat pe care l-a avut la
public, fiind reeditată de şase ori în şapte ani, într-un tiraj care acum
depăşeşte 30 de mii de exemplare.
Între „Freud şi Hristos” este
o carte care discută anumite idei care au făcut carieră în secolul XX, în
special cele legate de sexualitate şi libertate.
·
Baştovoi, Savatie. Ortodoxia
pentru postmodernişti / Savatie Baştovoi. – Bucureşti : Ed. Cathisha,
2007. – 302 p.
"Cuvintele
de dragoste ale oricăruia dintre noi sânt şi rămân cuvinte de dragoste numai în
măsura în care noi înşine suntem prezenţi în acele cuvinte, adică le
îndeplinim.
Evanghelia
mai este numită şi adunare de
cuvinte ale vieţii veşnice, aşa cum a fost descoperită de către Înger
sutaşului pomenit în Faptele Apostolilor. Altfel spus, atît cuvintele, cât şi
faptele noastre, au o valoare numai în măsura în care pot rămâne veşnice,
veşnicie pe care o primesc din împărtăşirea cu Cel singur veşnic, Dumnezeu.
Aşadar,
dragostea este mai întâi de toate prezentă, poate nu atât fizică, cât
duhovnicească, prezenţă atotcuprinzătoare, prezenţă până la identificare. Este
o prezenţă în care doar Cel iubit mai există, iar noi ne micşorăm şi ne golim
pentru a lăsa loc Aceluia să ne cuprindă şi să ne umple de prezenţa Sa.
În faţa
acestei întâlniri Sfântul Vasile cel Mare a găsit să zică doar cuvintele pe
care adunarea credincioşilor le cântă până astăzi în biserici: Să tacă tot
trupul omenesc, căci Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor, Hristos
Dumnezeul nostru, vine să Se junghie şi să se dea spre mâncare credincioşilor."
(părintele Savatie)
·
Baştovoi, Savatie(Ştefan). Iepurii nu mor / Savatie Baştovoi. – Iaşi : Ed. Polirom, 2007.
– 254 p.
Saşa (pe numele lui întreg şi oficial,
Aleksandr Vakulovski, dar mai bine pe dos, ca la şcoală) e un băieţel de clasa
a patra. Trăieşte la ţară cu tatăl lui, Nikolai Arsenievici, şi face naveta cu
autobuzul la oraş, unde merge la şcoală. Ştefan Baştovoi ne serveşte cu felii
din viaţa acestui personaj, nu foarte diverse de altfel, căci copilul e când
acasă, unde îngrijeşte de porci şi adună buruieni să le dea de mâncare, fie la
şcoală, unde îndură, alături de colegii lui, lecţiile de îndoctrinare servite
cu generozitate de învăţătoarea Nadejda Petrovna. Mult mai mult de atât nici
n-ar mai fi de spus despre materia romanului, care e oferită din belşug de
stereotipurile şi lozincile găunoase despre Lenin şi despre binefacerile vieţii
în URSS servite şcolarilor. Oarecum resemnaţi şi poate abrutizaţi de-a dreptul,
aceştia le mestecă fără a părea să le asimileze, dar atâta vreme cât nu apucăm
să-i vedem ca adulţi nu avem de unde să ştim.
