Antropologia - știința despre om

      Antropologia se ocupa cu studiul ștințific al evoluției, originii și variabilității biologice a omului, în corelație cu condițiile naturale și social-culturale. 

       De-a lungul secolelor, întrebarea firească a oamenilor ”De unde venim ?” și-a găsit cele mai diverse răspunsuri, fie în zona miturilor și a religiilor, fie în zona științei.

      

      Cu acest scop Biblioteca ”Onisifor Ghibu” a creat pentru citiorii ei fideli o listă bibliografică cu titlul: ”Antropologia - știința despre om”, unde pot fi gasite cele mai diverse răspunsuri și cea mai utilă informație.

Listă bibliografică virtuală

1. Cioran, Emil. Antropologia filosofică / Emil Cioran. – Craiova : Ed. PENTAGON DIONYSOS, 1991- 47 p.
2. Coman, Mihai. Introducere în antropologia culturală : Mitul și ritul / Mihai Coman. – Iași : Ed. POLIROM, 2008. – 358 p.
3. Cotoi, Călin. Introducere în antropologia politică / Cătălin Cotoi. – Iași : Ed. POLIROM, 2009 – 238 p.
4. Deliege, Robert. Introducere în antropologia struvturală / Robert Dekiege. – Chișinău : Ed. CARTIER istoric, 2008. – 188 p.
5. Deliege, Robert. O istorie a antropologiei / Robert Dekiege. – Chișinău : Ed. CARTIER istoric, 2007. – 390 p.
6. Levi – Strauss, Claude. Antropologia structurală / Claude Levi – Strauss. – București : Ed. POLITICĂ, 1973. – 486 p.
7. Levi – Strauss, Claude. Antropologia și problemele lumii moderne / Claude Levi – Strauss. – Iași : Ed. POLIROM, 2011. – 198 p.
8. Mihăilescu, Vintilă. Antropologie : Cinci introduceri / Vinitlă Mihăilescu. – Iași : Ed. POLIROM, 2007. – 372 p.
9. Plinus cel Bătrân. Naturalis Historia : Enciclopedia cunoștințelor din Antichitate, Vol.2 / Plinus cel Bătrîn. –  Iași : Ed. POLIRO, 2001. – 365 p.
10. Scrima, Andre. Antropologia apofatică / Andre Scrima. – București : Ed. HUMANITAS, 2005. – 371 

Un personaj liric: Ianoş Ţurcanu

Listă bibliografică de recomandare

din colecţia Bibliotecii „Onisifor Ghibu”

 

„Există lucruri cu mult mai importante

 decât femeia, dar fără ea… 

toate aceste lucruri nu au nici-o valoare.”

Ianoş Ţurcanu

1.    Ţurcanu, Ianoş. Inimopmetru / Ianoş Ţurcanu. – Ploieşti : Ed. Confession, 2005. – 120 p.

2.    Ţurcanu, Ianoş. Cea mai frumoasă vară a iubirii / Ianoş Ţurcanu. – Chişinău : Ed. Cardidact SRL, 2010. – 338 p.

3.    Ţurcanu, Ianuş. Carte de dragoste / Ianuş Ţurcanu. – Chişinău : Ed. Grafema Libris, 2005. – 64 p.

4.    Ţurcanu, Ianoş. Omul mării revine / Ianoş Ţurcanu. – Chişinău : Ed. Grafema Libris, 2015. – 176 p.

5.    Ţurcanu, Ianoş. Zgonirea din Eden / Ianoş Ţurcanu. – Chişinău : Ed. „Reclama” SA, 2008. – 220 p.

6.    Ţurcanu, Ianoş. Caută femeia / Ianoş Ţurcanu. – Chişinău : Ed. S.n., 2015. – 64 p.

7.    Ţurcanu, Ianoş. Omul mării / Ianoş Ţurcanu. – Chişinău : Ed. Grafema Libris, 2007. – 152 p.

8.   Ţurcanu, Ianoş. Brevete pentru eternitate / Ianoş Ţurcanu. – Chişinău : Ed. Grafema Libris, 2006. – 104 p.

9.    Ţurcanu, Ianoş. Eu+Tu sau încă odată despre dragoste / Ianoş Ţurcanu. – Chişinău : Ed. Grafema Libris, 2003. – 32 p.

10. Ţurcanu, Ianoş. Linişte nu va mai fi / Ianoş Ţurcanu. – Chişinău : Ed. Gunivas, 2002. – 160 p.

11.   Ţurcanu, Ianoş. Tatuaje pe nisip / Ianoş Ţurcanu. – Chişinău : Ed. Gunivas, 2003. – 112 p.

12.  Ţurcanu, Ianoş. Cugetări de astăzi şi de ieri / Ianoş Ţurcanu. – Chişinău : Ed. Balacron, 2006. – 68 p.

13. Ţurcanu, Ianoş. 101 poeme / Ianoş Ţurcanu. – Bucureşti : Ed. Biodova, 2012. – 107 p.

14.Ţurcanu, Ianoş. Songuri de buzunar / Ianoş Ţurcanu. – Chişinău : Ed. ABC, 2000. – 72 p.

15.  Цуркану, Янош. Следы на песке. Янош Цуркану. – Кишинеов : Inessa M. K., 2005. – 64 p.

16.  Ţurcanu, Ianoş. Ploaie la plus infinit / Ianoş Ţurcanu. – Chişinău : Ed. Cartier, 1996. – 104 p.

Vladimir Beșlegă – un model intelectual

Beșleagă Vladimir (25.07.1931, Mălăieşti, Grigoriopol). Romancier, eseist şi om politic. Fiul lui Vasile Beşleagă şi al Fevroniei-Eugenia. Nume de referinţă în proza, cultură şi viaţa politică. A absolvit Universitatea de Stat din Moldova (1955); a făcut doctorantura la aceeaşi instituţie, avînd ca temă de studiu „Liviu Rebreanu, romancier”.

                                                                            Expoziție virtuală

• Beşleagă, Vladimir. Ţipătul lăstunului / Vladimir Beşleagă. – Chişinău : Ed. Cartier, 2006. – 80 p.

          

        

  Volumul Ţipătul lăstunului, nu mi se pare unul surprinzător, ci cât se poate de firesc – este căutarea tonului personal între o probă de orchestră şi o reprezentaţie cu public (romanele sunt nişte concerte simfonice, nu-i aşa?!...), versurile fiind scrise pe durata întregii vieţi de creator.

• Beşleagă, Vladimir. Hoţii din apartamente / Vladimir Beşleagă. – Chişinău : Ed. Prut, 2006. – 368 p.

            Hoţii din apartamente e ceva diferit şi superior volumelor publicate de Vladimir Beşleagă din 1990 încoace. Cartea e o reuşită în peisajul cultural basarabean, sărac tocmai în ce priveşte experimentul literar şi mărturia documentară despre totalitarism. Volumul include mai multe bucăţi de proză, scrise în diferite perioade de timp şi adunate în jurul unei axe a rememorării.

Volumul include mai multe bucăţi de proză, scrise în diferite perioade de timp şi adunate în jurul unei axe a rememorării. Textele nu sunt aranjate într-o ordine tematică sau cronologică riguroasă: cele de dată recentă convieţuiesc cu altele scrise în anii ’70 sau chiar ’60, eseurile stau în vecinătatea povestirilor realiste sau pur ficţionale.

            Cartea Hoţii din apartamente are totuşi o structură exprimată mai mult sau mai puţin coerent: prozele urmează, în mare, un traseu dinspre artistic spre eseistic, parabolic şi filozofic.

Volumul începe cu bucăţi artistice cu o tematică şi stilistică variată, bazate în temei pe autobiografic, la mijloc sunt inserate eseurile, în care autorul încearcă să reconstituie o epocă de acum 40-50 de ani comentând întâmplările de atunci printr-un eu exacerbat, scriitorul semnalează detalii (unele semnificative, altele curioase) despre oamenii pe care i-a cunoscut şi despre evenimentele marcante pe care le-a traversat. Iar finalul cărţii adăposteşte reflecţiile şi senzaţiile pe care autorul doreşte să le imortalizeze într-o formă cât mai succintă şi memorabilă. Împărţirea în trei cicluri este cât se poate de convenţională şi are mai mult un scop hermeneutico-didactic.

• Beşleagă, Vladimir. Destine transparente / Vladimir Beşleagă. – Chişinău : Ed. Prut, 2010. – 396 p.

Cartea lui Vladimir Beşleagă Destine Transnistrene, apărută la Editura Prut Internaţional în 2010, cuprinde interviuri cu paisprezece oameni de la ţară, dintre care majoritatea consăteni de ai scriitorului din satul Mălăieşti, de lângă oraşul Tiraspol, demonstrează foarte clar că aserțiunea viaţa bate filmul este foarte adevărată. S-ar mai fi putut numi şi tragica istorie a oamenilor neînsemnaţi, atât de zguduitoare e cartea.

• Beşleagă, Vladimir. Misterioasele sfere / Vladimir Beşleagă. – Chişinău : Ed. „Princeps Magna”, 2011. – 264 p.

Acest volum cuprinde următoarele piese: „Misterioasele sfere”, „Nunta de aur”, „Morții cei vii și vii cei morți”.

• Beşleagă, Vladimir. Viaţa şi moartea nefericitului Filimon / Vladimir Beşleagă. – Chişinău : Ed. Cartier, 2013. – 231 p.

            „Vladimir Beşleagă este un tragic maratonist al literelor noastre, care tot aleargă de câteva decenii bune, dar nu spre a vesti Victoria în cetate, ci pentru a da alarma! De la Zbor frânt la Cumplite vremi, fără a uita de Viaţa şi moartea nefericitului Filimon (una dintre puţinele opere de sertar ale literaturii române din Basarabia!), Domnia Sa nu şi-a scos niciodată zalele de luptător, şi nici nu s-a încununat, ca atâţia alţii, cu laurii crescuţi în serele politicii autohtone. Dacă nu aş şti că orice comparaţie şchioapătă, l-aş numi «un Socrate la scară locală»; frică însă mi-i că se vor găsi de îndată unii să-i întindă cupa cu otravă. D-aia nici nu-l compar cu nimeni — Vladimir Beşleagă este el însuşi o unitate de măsură.”

Emilian Galaicu-Păun

• Beşleagă, Vladimir. Zbor frânt / Vladimir Beşleagă. – Chişinău : Ed. Clasic Cartier, 2013. – 272 p.

Vladimir Beşleagă s-a smuls din acea literatură prin romanul „Zbor frânt” care, deşi nu e destinat copiilor, este în fond despre un copil, ale cărui acţiuni sunt evocate într-un târziu de maturul care-şi rememorează propria copilărie, spre a o aduce la cunoştinţa copilului sau de acum. Vladimir Beşleagă vorbeşte despre război dintr-un unghi de vedere principial nou, pătrunde adânc, pe verticala, în faptele descrise, scoate în prim plan un personaj original, care nu repeta prin nimic acţiunile altor personaje, autorul procedând la fluxul memoriei, la acea modalitate concreta a monologului interior, care se numeşte soliloc si care se caracterizează prin faptul că personajul nu gândeşte pur si simplu, ci vorbeşte cu voce tare, adresându-se unui inter locutor imaginar. Din punctul de vedere al structurii formale romanul Zbor frânt este foarte simplu. Isai rămâne cu bunicul său într-un sat de pe malul Nistrului, în timp ce toţi ceilalţi membri ai familiei sale se evacuaseră în altă localitate. Copilul trece înot râul pentru a-i găsi pe ai săi şi în felul acesta nimereşte ba la statul major al armatei sovietice, ba la acela al armatei hitleriste. Peripeţiile copilului Isai constituie nucleul principal al romanului, deşi până la urmă conţinutul cărţii nu se reduce la probleme de război .Dar să nu ne lăsăm furaţi de aceasta simplitate aparentă a romanului. Nicăieri în literatura noastră nu găsim o analiză atât de minuţioasă a modului în care războiul se răsfrânge în destinul unui om.

• Beşleagă, Vladimir. Îndoiala a fost şi rămâne principiul meu de viaţă… / Vladimir Beşleagă. – Chişinău : Ed. Prut, 2014. – 328 p.

„Este un volum de mărturisiri şi convorbiri cu scriitorul şi omul de cultură Vladimir Beşleagă. “De-a lungul anilor, Domnia sa a tot acordat interviuri şi a susţinut convorbiri, dar, poate, a mai rămas, totuşi, ceva inedit, ceva ce nu a mai fost mărturisit nimănui?” – se întreabă autorul. Cartea este adresată publicului larg de cititori.

• Beşleagă, Vladimir. Tata Vasile în 73 de episoade şi XIV scrisori / Vladimir Beşleagă. – Chişinău : Ed. Cartier Rotonda, 2015. – 204 p.

Volumul oferă multă informaţie cititorilor, cercetătorilor literari, dar şi istoricilor. „E o carte document. La noi s-a scris mult despre regiunea transnistreană, dar s-a scris din afara ei. Aici, pentru prima dată, prezintă cineva din interiorul evenimentelor. Cele 14 scrisori trimise din închisoare de tata Vasile sunt şi ele documente. Au un vocabular specific, sunt regionalisme”, a menționat criticul literar, Eugen Lungu.

Pro sau contra ideii de libertate absolută în romanul “În sălbăticie” de Jon Krakauer

        Romanul non-ficţional al lui Jon Krakauer – “În sălbăticie”, a atras atenţia întregii Americi, şi nu doar, prin apariţia sa inedită în 1996. Dispariţia prematură a lui Chris McCandless, un tânăr de 24 de ani care, după ce făcuse doi ani autostopul prin SUA, a murit în 1992 în Alaska la capătul a trei luni în care reuşise să trăiască din ce îi oferea natura (fructe, vânat), a suscitat păreri contradictorii după ce Jon Krakauer a scris un amplu material în revista “Outside”. Cartea lui Jon Krakauer a stat doi ani pe lista bestseller-urilor "New York Times" şi a fost tradusă în 24 de limbi. Singure, comentariile online la carte şi la filmul lui Sean Penn ar fi suficiente pentru a vedea măsura exactă a impactului pe care destinul acestui tânăr continuă să-l aibă asupra celorlalţi.

      Acesta a şi constituit subiectul discuţiei-dezbatere cu tema: “Pro sau contra libertăţii absolute în romanul În sălbăticie de Jhon Krakauer” care a avut loc pe data de 21 iulie la biblioteca ,,Onisifor Ghibu”. Activitatea este cuprinsă în cadrul concursului Rucsacul de vacanţă, organizat de B. M. B. P. Hasdeu în perioada estivală.

       De obicei, opiniile pe marginea acestei cărţi, sunt împărţite. O excepţie de la regulă nu au fost nici opiniile cititorilor noştri: unii au fost de părere că tânărul şi-a găsit moartea pentru că a căutat-o, alţii, însă, i-au admirat curajul.

        Multitudinea opiniilor divergente, primite pe adresa revistei la care lucra (“Outside”), l-au şi determinat pe Jon Krakauer, (care în 1997, urma să publice „Into Thin Air”/ „În aerul rarefiat”, epopeea ascensiunii sale pe Everest, când patru din cei cinci colegi de expediţie au fost ucişi de furtună) să scrie această carte, atât de admirată de unii, dar şi blamată de alţii.

       Cititorii noştri au punctat aceste momente din biografia cărţii fără de care nu s-ar putea ajunge la o anumită concluzie pe marginea ei:

„Autorul a stat de vorbă cu familia, colegii, prietenii pe care acesta i-a facut pe drum. I-a refăcut traseul, a descoperit în plus cât de multe sunt cazurile de tineri care pleacă în necunoscut pentru a-şi testa forţele. A descoperit (şi inclus în carte) cazuri de tineri care s-au aventurat, de pildă, în anii '30 în Marele Canion din Colorado - care era pe atunci la fel de puţin frecventat cum e azi, încă, Alaska. A fost fascinat de personalitatea acestor idealişti care se hrăneau din cărţi, aveau un cod moral înalt şi visau să se contopească cu natura, trăind libertatea supremă, şi şi-a propus ca printre rânduri să schiţeze şi un mic portret-robot al acestui gen de oameni” a subliniat una din cititoare.


Unii cititori au fost de părere că „În sălbăticie” nu e o carte tristă:

,,Dacă eroul ei ar fi supravieţuit, ar fi ramas un anonim iar povestea nu s-ar mai fi spus. Destinul lui Chris McCandless, tânărul care înainte să-şi doneze banii din cont (24 000 de dolari) la OXFAM şi să plece în lume, hrănea homelesii din Washington, e una dintre cele mai inspiraţionale cărţi pe care le poate citi cineva” a menţionat una din cititoare.

Eroul nu-şi punea problema că ar putea muri în Alaska - era mult prea fericit de ce i se întâmpla, dar acest jurnal i-a permis lui Krakauer să refacă pas cu pas cele trei luni de aventură şi, mai ales, sfârşitul ei.

„Marele curaj de a-şi urma visul până la capăt al lui Chris, constituie tot farmecul cărţii”, a accentuat un alt cititor.

,,Chiar dacă McCandless nu era pregătit pentru sălbăticie, el s-a descurcat destul de bine. Impresionează mult fragmentul când Chris ajunge în sălbăticie... El este un om deosebit: iubeşte natura şi singurătatea. Iar Alaska este locul unde toate acestea se combină. Eu îl înţeleg. Iubesc şi eu natura, dar nu pot risca atât de tare" este de părere Ana Meleştean, elevă în clasa a opta la L. T. "Mihail Sadoveanu" din Chişinău, participantă la concursul ,"Bătălia cărţilor", iniţiat de B. M. B. P. Hasdeu, cu aceeaşi carte.

Toate datele şi amănuntele înfăţişate de Jon Krakauer, conduc în final la o singură concluzie: aceea că trebuie să îţi urmezi visul şi să lupţi pentru el până la capăt. Aşa simplu şi banal cum sună. Visul lui McCandless a fost: să trăiască o perioada în Alaska fară niciun ajutor.

Realitate și ficțiune în „Kinderland” de Liliana Corobca

Raportul dintre realitate și ficțiune într -un roman, plecând de la citatul: “Ficțiunea nu este viața trăită, ci altă viață, inventată cu materialele oferite de prima”

 (Mario Vatgas Llosa)

Programul de lectură Chişinăul citeşte o carte promovează şi încurajează lectura ca mijloc de dezvoltare culturală şi creativă, valorifică experienţa de lectură a comunităţii chişinăuiene, orientează cititorul spre valorile literare şi artistice autohtone.

Pe parcursul anului, în toate filialele, se organizează diverse activităţi cu publicul: prezentări de carte, întâlniri cu autorul/autorii volumelor lecturate, dis­cu­ţii/dezbateri, ore de lectură, înscenări teatralizate, activitate expozițională etc.

Pentru a cuprinde mai mulţi cititori Programul, iniţial conceput doar pentru un singur titlu de carte, s-a extins pentru mai multe categorii de utilizatori: copii, adolescenţi şi adulţi.

Cu această ocazie, Biblioteca „Onisifor Ghibu” a organizat o discuție/dezbatere Realitatea și ficțiune  în „Kinderland” de Liliana Corobca. Și iată aici câteva păreri ale participanților la dezbaterea respectivă:

 

–       Dina: Liliana Corobca reușește să-și transpună ideile cu o ironie amară. Avem parte de o scriitură lejeră, dar de impact. De la limbaj, atitudine, psihologie la portrete succinte, Liliana Corobca este asemenea unui autor detectiv american. Îmbină foarte reușit în acest roman realitatea, ficțiunea, dragostea și misticul, construind pasaje de o încărcătură emoțională foarte puternică, ce vin dintr-o tensiune acumulată gradual, care, ajunsă la apogeu, îl bulversează pur și simplu pe cititor. Un astfel de pasaj este, de exemplu, cel în care protagoniștii, trei copii, care-și poartă singuri de grijă, devin părinți imaginari, folosindu-se de hainele rămase de la părinții lor; se joacă cu ele ca și cum purtătorii hainelor n-ar fi plecat niciodată…

–       Sofia: Cartea „Kinderlend” ne ține uimiți de niște copilării diferite dar victimizate.

–       Diana: Am citit carte cu multă plăcere, interesantă și te pune pe gânduri. Astfel cititorului îi este dat să înțeleagă realitatea foarte dură pentru mulți copii din Moldova, urmările descurajatoare ale plecării părinților, dar și iresponsabilitatea acestora…

–       Sofia: Este prezentată o copilărie în toată multilateralitatea ei, cu bucurii și probleme întâlnite la o vârstă timpurie. În acest roman întâlnim diverse istorii care valorifică destine ale copiilor și soarta grea a protagonistei Cristina.

–       Diana: „Kinderland” are o structură neordinară. Începutul deschide apetitul pentru lectură. Sfârșitul instalează frustrarea ca textul nu  continuă relatarea. Contemplarea unei căpușe, fixate pe abdomenul lui Dan, avertizează asupra pericolelor lumii minuscule în care vom fi absorbiți. Decesul bunicii toate în ansamblu le oferă copiilor nădejdea că își vor reîmbrățișa  părinții… la înmormântare…

Vă urăm lecturi serioase.

Săptămâna Zâmbetului la Biblioteca „Onisifor Ghibu”

Biblioteca „Onisifor Ghibu” pe decursul săptămânii 11.07.2016 – 17.07.2016 a participat la Campania – Biblioteca Hasdeu – Zâmbește! Această săptămână zâmbitoare a început cu un poem întitulat semnificativ „Zâmbetul”, în lectura Directorului Bibliotecii „Onisifor Ghibu”, Vitalie Răileanu.

De asemenea nu a lipsit și expoziția de carte unde cititorul a fost invitat la lectură volumelor expuse pe „Divanul Zâmbăreț”,  împodobit cu fragmente, mențiuni, glume ale umoriștilor moldoveni și presărat cu citate hazlii și ele zâmbărețe.

           

Pentru fiecare zi a săptămânii am înaintat niște provocări pentru utilizatori :

Provocarea de LUNI:
–„Zâmbeşte din toată inima!”

Provocarea de MARŢI:

Strecoară un bilețel cu mesajul: „ZÂMBEŞTE, lumea te IUBEŞTE!”

Provocarea de MIERCURI:

Deschide agenda telefonului tău mobil şi caută un om cu care nu ai vorbit de mult timp.
Trimite-i un sms: „Te scot la un zâmbet? Plătesc eu.”

Provocarea de JOI:

„Tu ai zâmbit azi? Dacă nu, ai timp s-o faci acum!”

Provocarea de VINERI:

„Zâmbește-i unui străin de pe stradă şi vezi dacă-ţi zâmbește înapoi!”

            La intrarea în Bibliotecă utilizatorul a fost întâmpinat de un panou – „Bomboane Zâmbărețe”. Pe parcursul întregii campanii cititorul s-a putut ospăta cu o bomboană și un smiley,  care pe verso avea câte un citat hazliu.

            Iar cititorii online au avut satisfacția să urmărească o lectură-model a textelor hazlii, citite de către poetul Titus Știrbu, apoi au savurat  parodiile și textele umoristice ale scriitorului Nicolae Spătaru, în lectură acestuia.

            În cea de-a doua zi colaboratorii Bibliotecii au dat viață la provocarea de marți, strecurând  cititorilor bilețele cu mesajul: „Zâmbește, lumea te iubește!”.

            Ziua de miercuri nu a rămas ignorată de zâmbete și angajații bibliotecii au confecționat pentru utilizatori semne de carte hazlii, care au fost dăruite la fiecare vizitator .

                Iar ultimele două zile ale Săptămânii Zâmbetului toți utilizatorii au avut posibilitatea să participe la un FotoStand la Panoul Biblioteca „ Onisifor Ghibu” care a fost împodobit cu smiley-uri haioase.

Ziua provocărilor: O carte pe masă (discuții/dezbateri în baza cărților citite)

Mincinoşii de E. Lockhart

O familie frumoasă şi distinsă.

O insulă privată.

O fată vulnerabilă şi îndrăgostită.

Un băiat curajos, plin de pasiune.

Un grup de patru prieteni, Mincinoşii, a căror prietenie se dovedeşte a fi distructivă.

O revoltă. Un accident. Un secret.

Minciună după minciună.

Dragoste adevărată.

Adevărul.

Mincinoșii este o poveste emoționantă și tulburătoare, despre legăturile dintr-o familie, despre secrete dureroase, prima dragoste, greșeli, penitență și iertare, dar totodată este povestea unui război al voințelor, al orgoliilor, al egoismului, un război condus de un parinte manipulator, care iși invrăjbeste fiicele, forțându-le să lupte pentru aprobarea, averea și afecțiunea lui. Un război căruia îi cad victime copiii, prinși la mijloc intr-un păienjeniș de intrigi, planuri și certuri, captivi intr-o lume a egoismului și avarismului, din care nu știu cum și nu pot evada fară a fi înfrânți. Cele 260 de pagini ale romanului se citesc cu răsuflarea tăiată, pe măsura ce reconstruiești pe baza indiciilor subtile pe care ți le oferă autoarea, puzzle-ul care ascunde misterul din spatele tragediei care a zguduit viețile membrilor familiei Sinclair. Stilul unic și poetic, dar totodată întunecat și straniu în care a fost scris volumul, propozițiile fragmentate, incărcate de subînțeles, figurile metaforice care contribuie la atmosfera melancolică, capitolele care alternează între prezent și trecut, momentele tensionate și scurtele poveștiri care fac analogie între viața familiei Sinclair și basme, transformă Mincinoșii intr-o lectură captivantă, intensă și impresionantă. Interacțiunile membrilor familiei Sinclair sunt realist portretizate, atât relațiile dintre parinți și copii, căt și cele dintre copiii care infruntă împreună neînțelegerile care intervin între adulți. Loialitatea, sinceritatea și afecțiunea care îi leagă pe cei patru prieteni, disperarea cu care tânjesc după libertate și dorința de a fi acceptați care îi definește, te fac să te atașezi de personajele volumului și să-ți dorești ca aceștia să aibă parte de un final fericit. Poate tocmai din acest motiv, fapta acestora mi s-a părut cu atât mai atipică, mai neașteptată și mai șocantă cu cât aceștia nu s-au lasăt atrași în conflictul dintre parinții lor și și-au păstrat demnitatea și decența în fața certurilor și a încercărilor de manipulare, care i-ar fi putut indepărta sau dezbina. Din păcate, modul în care Cady, Mirren, Gat si Johnny aleg să abordeze, în cele din urmă, problemele din familia lor, comportamentul iresponsabil și tragedia pe care o provoacă involuntar, evidențiază tipologia adolescentului imatur si impulsiv, care dramatizează mult prea mult orice situație, care refuză să privească situația în ansamblu, să aștepte o soluție rațională și care, intr-un moment de nechibzuință sau poate disperare, își distruge iremediabil propria viață, dar și pe a celor din jur. Finalul este umbrit de drama care ar fi putut fi evitată și de sentimentul de neputința care îl îincearcă pe cititorul silit să se confrunte cu o pierdere atât de brutală. O lectura șocantă, o lecție de viață cutremuratoare.
Mincinoșii este un volum care ne reamintește cât de devastatoare pot fi uneori consecințele faptelor noastre și cu câtă ușurință, o clipă de nesăbuință, poate frânge viitorul.

Training „ Lansarea academiei de lidership şi dezbateri”

            Oamenii suferă... În timpurile noastre a apărut o ciumă nouă, o ciumă a relaţiilor. Fiecare dintre noi suferă adânc din cauza aceasta, a trăit experienţa acesteia şi sufletul său a fost rănit..., spune un analitic al timpului.

 

Cu aceste cuvinte a început trainingul - „ Lansarea academiei de lidership şi dezbateri”, care s-a desfăşurat marţi, 12 iulie 2016, la Biblioteca „Onisifor Ghibu”, organizat de Diana Scorpan, Emil Chichioi, Igor Rusu şi Dan Mihai Bradu, toţi membri ai Academiei de lidership şi dezbateri.

Tinerii ambiţioşi au demonstrat ce înseamnă friend zone-ul, au susţinut idei pro şi contra, însoţite de argumente forte şi de asemena au propus soluţii împotriva freind zone-ului.

În cadrul acestei dezbateri au fost formate doua echipe:  echipa guvernului şi echipa opoziţiei.

Prima echipă a definit friend zone-ul ca: „O suferinţă, o tortură a secolului XXI-lea, care duce la sinucidere şi distruge tineretul din ziua de azi.”  Iar a doua echipă, defineşte friend zone-ul ca: „Cel mai puternic sentiment pentru a fi împreună cu cineva, care aduce emoţii pozotive şi satisfacţie pentru a-ţi trăi viaţa”. De asemenea s-a menţionat că atunci când eşti pus în friend zone te afli într-un act politicos. Acesta nu este o tortură, dar poate fi şi un avantaj.

În cele din urma s-a ajuns la o concluzie: Fiecare persoană decide ce este mai bine pentru propria sa viaţă, decide în ce stare de spirit doreşte să se afle şi daca e bine să rămână în acest friend zone sau să treaca peste.   

Îngerii prozei lui Nicolae Spătaru

         Vom spune din capul locului, Nicolae Spătaru scrie o proză aproape încifrată, oferind cititorului, prin cuprinsul volumului Îngeraşul purta fustă mini (Ed. Junimea, Iaşi, 2015, 128 p.), o suită de cinci povestiri ambiţioase, fluente, o proză pe interior cutreierată de tristeţi, de nostalgii duioase, sau de revolte cumpătate, prin care se strecoară blând surâsul reţinut al ironiei. Climatul povestirilor sale, copleşite de povara amintirilor, sau al timpului real, vorbesc la timpul prezent. Manifestul literar al autorului răspunde necesităţii de afirmare a unui stil propriu, original, dispus să fie mai curând disonant decât să se alăture modalităţilor înscrise pe subiecte neesenţiale, mărunte, plictisitoare ale unor colegi de breaslă. Însă, ca în oricare incursiune de acest gen, riscurile sunt inevitabile şi rămân incerte, până la o confirmare mai substanţială.

         Prozatorul Nicolae Spătaru a ignorat aceste labirinturi, deoarece atitudinea insurecţională semnalată şi afişată în mod direct, locul comun îl determină pe autor să inverseze subiectul şi substanţa povestirilor, iar efluviul de idei îl constrâng la spargerea tiparelor expresiilor tradiţionale. Tranziţia eului înspre noi identităţi, reale sau nu, rămâne încă o temă predilectă în literatura basarabeană, care este preocupată de radiografierea timpului prezent, mai puțin al umanului, care să releve de fapt incapacitatea de adaptare la exigenţele unei societăţi clar-obscure.

         Prozatorul Nicolae Spătaru conturează tulburările de comportament şi scenariile deviante de viaţă din societatea noastră, dar şi cele general valabile. Cititorul atent nici nu va observa cum autorul îl momeşte spre o lectură hotărâtă – nu fără motive.

         Prima proză Îngeraşul purta fustă mini, apropo un titlu de carte chiar deosebit (sic!), e doar o invitaţie la lectură ce îţi oferă, la prima vedere, simple descrieri, însă, pe parcurs, această impresie dispare, deoarece atestăm anumite teritorii bine cunoscute prozatorului, este vorba de Uniunea Scriitorilor şi de tot ceea ce are loc în interiorul ei, despre unii membri ai USM, însă aceste teritorii sufleteşti nu se cer explicate, nici elucidate, ele pur şi simplu te invită în acest joc de lumini şi umbre, iar ironia subţire, aluzivă, surâsurile abia sesizabile ale personajelor încearcă (și reușesc!) să alcătuiască atmosfera propriu-zisă: „Timpul se scurge implacabil. De doi ani şi mai bine, este şi el cineva. Deocamdată nu sunt căsătoriţi, cu toate că Lora, prietena sa, şi-ar dori mult acest lucru.

         Dar să revenim la oile noastre, adică la noua apariţie editorială a lui Corneliu Isărescu. A recepţionat câteva semnale că volumul său de proză este bine primit de cititori şi critici. Acest lucru îl bucură nespus de mult. Acum o lună şi ceva, a trecut pe la Teatrul Naţional, unde el lucrează ca secretar literar, Manole Deaconescu, şeful catedrei de literatură de la USM şi fost coleg de facultate. L-a felicitat şi i-a vorbit în termeni laudativi despre volum. Tot el i-a cerut o poză pentru revista „Hyperion”, la care el este redactor pentru zona de Est. Corneliu a avut o ezitare: cum, chiar pentru „Hyperion”? Ştia că nu oricine putea să publice în această revistă. Crezi că va trece? Va trece, l-a asigurat el spunându-i că tot ce poartă girul său, apare în „Hyperion”. Ba mai mult, i-a cerut şi o poză. Să ştii, i-a spus el la despărţire, eşti un prozator bun. Şi ai un talent aparte pentru situaţii mistice, dar cel mai mult mi-a plăcut cum reuşeşti să ancorezi aceste situaţii în realitatea de zi cu zi. Aceste treceri emoţionează, te cutremură. Aşa s-o ţii, mon cher!” (p. 15). Gesturile întrerupte se prelungesc în sugestii, cuvintele banale, aruncate din obişnuinţă sau plictis, se risipesc în tăceri şi reverberaţii…

         Spuneam la început că Nicolae Spătaru a reuşit să-şi găsească un stil propriu, care să-i exprime pe de-a-ntregul personalitatea/ individualitatea. Cea de-a doua proză Şi era lună plină îl plasează într-un spaţiu geografic atât de cunoscut autorului – zona Cernăuţului. Textul dat împrumută în mod evident maniera de narare specifică locului unde a copilărit scriitorul, incluzând o vibraţie adâncă a universului interior, proprii şi personajelor surprinse bine de Nicolae Spătaru: „Acum era prea târziu. Leonid Ilici deja murise. Ne culcam şi ne trezeam cu gândul la război. Dar cel mai sâcâitor lucru era incertitudinea care plana peste întreaga societate sovietică, care era atât de brutal deturnată de la misiunea nobilă pe care o avea: construcţia comunismului.

         Războiul ajunsese o chestiune iminentă. Era la mintea cocoşului că marea confruntare va începe, dar nimeni nu ştia cu exactitate ziua şi ora. Unii, mai slabi din fire, îşi pierdeau cumpătul: «»De s-ar începe odată războiul ista că nu mai putem trăi aşa. Starea asta confuză ne omoară». Şi, într-adevăr, după dispariţia lui Brejnev, din cauza fricii de război, în comuna Sinihău se înregistrase o uşoară creştere a nivelului de mortalitate. Poate, şi în alte localităţi. Dar la acea vreme nu s-a făcut o statistică în acest sens. Frica pusese stăpânire pe noi, care, cu stupoare constatam că, în cazul unui atac nuclear, nu aveam nici cea mai mică protecţie” (p. 28-29). Utilizând fraza amplă, alambicată, cu mici întortocheri spectaculoase, justificând, astfel, materialul de viaţă – moartea lui Brejnev, incertitudinea, frica faţă de bombardamentele americanilor, alte aventuri zugrăvite la limita umorului fin, îi oferă lectorului prilejul să acumuleze mai multe impresii prin care transpare ideea.

         Cea mai izbutită piesă a acestui cuprins, în opinia mea, este povestirea Timpuri cu şerpi şi „şerpoaice” în care Nicolae Spătaru rămâne credincios uneltelor de creaţie ce-i sunt proprii: sensibilitatea artistică şi ficţiunea analizei stărilor sufleteşti confuze, intermediare: „Cerul era senin. Braţele fierbinţi ale soarelui pătrundeau prin crengile copacilor din grădina monstrului ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Satul Horva fiind situat între trei dealuri, era imposibil să-ţi imaginezi că după dealul lui Durilă îşi întinsese corturile un pâlc de nori fioroşi. Abia după câteva minute bune, şi-a făcut apariţia peste capetele lor. Norii veneau cu repeziciune şi erau atât de negri, încât aveai impresia că s-ar fi oglindit pământul în ei. De atâta negreaţă, pur şi simplu străluceau” (p. 96). Ei bine, în groapa cu şerpi poate să cadă Liviu protagonistul şi moş Haralambie Pinghireac, personajul îmbrăcat în haina eroilor pieselor lui Brecht, însă frământarea sufletească a ambelor personaje e comunicată fie prin monologul interior, fie prin atmosfera uneori incertă, fie prin atmosfera subtilă, pâcloasă: „Alaiul funebru s-a întors în sat. Seara, undeva după orele şapte, s-a potolit şi furtuna. Cerul s-a înseninat, iar rudele mortului şi-au zis că Dumnezeu e într-adevăr mare şi milostiv chiar şi cu cei păcătoşi. Satul arăta jalnic. Şuvoaiele de apă rupseseră din drumuri, maluri, din grădinile oamenilor. Soarele în asfinţit mai permitea câte unei raze să se joace pe suprafaţa băltoacelor. Gătejoaia bocea de mama focului că puhoiul de apă i-a luat coteţul cu tot cu orătănii. Baba Militina scotea apa ce-i intrase şi-n casă, în timp ce Mihai Bibaşu urca bucuros drumul satului, spre magazin, lovindu-se din când în când cu o cărămidă în piept şi spunând: «Mă bat cu cărămida-n piept şi nu mă doare…» Lumea trecea pe lângă el şi se făcea că nu-l ia în seamă. Avea grijă Dumnezeu de cei săraci cu duhul.

         A doua zi, soarele a răsărit, rug aprins, la fel cum a făcut-o întotdeauna, adică dintre casele lui Ion Cernei şi Vasile Tufă, aflate la marginea satului, pe dealul Ştrengii. A răsărit ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Şi se părea că anume acest lucru deranja cel mai mult oamenii: cum de se poate aşa ceva? Cum este orânduită lumea asta, Doamne? Rudele răposatului au cerut să se sape o altă groapă, iar pe la unu şi jumătate oamenii erau de acum aşezaţi la masa de pomenire. Dar nimeni n-a mai adus vorba despre cele întâmplate, despre furtună, şerpi şi bârfele care s-au spus acolo” (p. 107-108). Glasul conştiinţei pulsează în decor sentimental de platitudine, confuzie şi neadaptare, ce repetă obsesiv – timpul trăit: prezent şi trecut.

         Şi totuşi, trebuie să spunem franc, prozatorul Nicolae Spătaru e frământat de idei grave şi cuprinsul acestui volum poartă stigmatul acestor frământări, care nu e un act gratuit, ci expresia autentică a unei experienţe de viaţă. Valoarea cărţii constă incontestabil în arta povestirii, fapt demonstrat şi în prozele Jurnalul lui Dan sau Cafeneaua de la Podul Înalt. Sunt remarcabile spontaneitatea şi firescul cu care ştie să nareze scriitorul. Fraza curge uneori nervos, într-un ritm sufocant, sugerând negreşit stări, dar nu face rău – nici prozatorului, nici cititorului.

         Întreg volumul pare un laborator de roman, un roman spovedanie pornit(-ă) din nevoia de eliberare. Povestirile n-au propriu-zis un final bine conturat, astfel, cititorul rămâne în speranţa că Îngerii naraţiunii lui Nicolae Spătaru, în curând, vor anunţa apariţia unei alte cărţi de proză cu semnătura autorului nostru.

Spătaru, Nicolae. Îngeraşul purta fustă mini / Nicolae Spătaru. – Iaşi : Junimea, 2015. – 128 p. ISBN 978-973-37-1901-4

Vitalie Răileanu