vineri, 26 iunie 2015

Clubul Toastmasters Chișinău

Poet te naști, orator devii…


       Napoleon Bonaparte spunea: „Există un fel de hoţ care nu are de a face cu legea şi care răpeşte lucrul cel mai preţios al oamenilor: timpul”. Este adevărat, trăim în secolul în care avem tot mai multe griji și simțim tot mai acut lipsa timpului. Cu toate acestea, fiecare dintre noi are posibilitatea să-și investească timpul în ceea ce dorește și ce poate fi mai potrivit decât să-l dedici pentru lustruirea celui mai frumos diamant: personalitatea?!
        Diamantele se perfecționează numai cu ajutorul altor diamante, iar personalitatea noastră se conturează tot mai frumos prin interacțiunea cu alte persoane. Biblioteca este un spațiu potrivit pentru aceasta. Aici, atât cărțile, cât și semenii îți devin prieteni.
         Într-o atmosferă plăcută și emoționantă, la Biblioteca „Onisifor Ghibi”,  pe data de 25 iulie 2015 a avut loc întâlnirea tinerilor oratori, membri, dar și oaspeți ai clubului Toastmasters Chișinău, uniți prin același scop: creșterea încrederii în sine și dezvoltarea capacităților de a ține un discurs, de a fi un lider bun, de a comunica mai eficient.
         Președintele clubului, Victoria Dodon și-a manifestat bucuria de a se afla în sala bibliotecii „Onisifor Ghibu”, unde mulțimea cărților și a expozițiilor de pictură te inspiră. Iana Slobodeaniuc a îndeplinit funcția de toastmaster, monitorizând activitatea cu entuziasm și profesionism.

         Cei trei vorbitori ai serii s-au distins prin varietatea și originalitatea discursurilor. Irina Bondarenco ne-a intrigat prin titlul: To be, or not to be (a volunteer), motivându-ne, prin experiența proprie, să lucrăm în calitate de voluntari. Margareta Ursu a reușit să redea printr-o lectură expresivă frumusețea poemului „Faces in the street” de Henry Lawson. Venedict Strisca a prezentat pe roluri o poveste populară înveselind publicul și satisfăcând astfel necesitățile specifice vârstei auditoriului.
         Discursurile acestor vorbitori au fost inspirate și motivante, drese cu sare și piper, fiind o mărturie că arta oratoriei se învață prin experiență. Chiar și cei mai iscusiți oratori au început comițând greșeli, dar nu s-au descurajat și dacă au reușit ei, cu siguranță, exersând vei reuși și tu!

marți, 23 iunie 2015

"Blink: decizii bune în două secunde" de Malcolm Gladwell

Discuţie-dezbatere
Clubului de lectură JCI Chişinău

„Putem încerca să evităm să luăm decizii nefăcând nimic,
dar până şi asta este o decizie, care ne va influenţa viitorul.”
citat din Gary Collins

         Dragă cititor! Dacă te afli la o răscruce de drumuri, dacă eşti neliniştit şi îngrijorat de viitor, atunci ai ocazia să iei cea mai importantă decizie pe care o vei face vreodată. Nu te gândi la cele care au fost. Gândeşte  cine vrei să devii şi fă tot ce poţi pentru aceasta. Vei fi uimit de propriile capacităţi!
         Biblioteca „Onisifor Ghibu” este alături de tine şi te va ajuta, oferindu-ţi cărţi în care vei descoperi sfaturi pentru o creştere şi cultivare personală. O carte recomandată, în acest sens, este Blink: decizii bune în două secunde de Malcolm Gladwell. Această carte a constituit subiectul discuţiei în cadrul Clubului de lectură JCI Chişinău, care a avut loc în Sala Nuciferă a bibliotecii „Onisifor Ghibu”, 22 iunie 2015.
         Autorul cărţii Malcolm Gladwell ocupă poziţia a doua în clasamentul global al celor mai influenţabili gânditori de business, iar în 2005, revista Time l-a inclus în clasamentul celor mai influente 100 de persoane din lume.
         O problemă desemnată în discuţie în cadrul şedinţei Clubului de lectură JCI Chişinău ţine de faptul că Malcolm Gladwell pune la îndoială vechiul proverb „De şapte ori măsoară şi o dată taie”, susţinând, că de cele mai multe ori prima decizie poate fi cea mai bună.
         Malcolm Gladwell porneşte de la studii de ultimă oră din domeniul neuroștiinței și psihologiei pentru a demonstra că diferența dintre o decizie bună și una greșită nu stă atât în volumul de informații cu care lucrăm, cât în capacitatea de a ne concentra asupra unor detalii esențiale, Gladwell ne învață cum putem lua decizii mai bune – acasă, la birou și în viața de zi cu zi.

         Cartea Blink: decizii bune în două secunde  este cu adevărat interesantă şi utilă, cu o abundenţă de exemple, şi totuşi, singurii care trebuie să luam decizii în situaţiile concrete din viaţă suntem noi înşine. De aceea, vă dorim multă înţelepciune pentru a face judecăţi rapide şi a lua decizii înţelepte, spontane, edificatoare!

luni, 22 iunie 2015

Ce înseamnă a fi un bun român?

Cercul Academic ,,Constantin Brâncoveanu”
Ce înseamnă a fi un bun român?
Problema originii poporului român este una dintre cele mai vechi și mai constante teme ale istoriografiei noastre. De-a lungul timpului numeroși savanți au studiat geneza românilor. Problema dată rămâne a fi actuală până în prezent. Din aceste considerente, membrii Cercului Academic ,,Constantin Brâncoveanu” și-au propus să discute pe marginea întrebării - Ce înseamnă a fi un bun român?  
Astfel, întrunirea lor a început cu lecturarea textului ,,A fi bun român” de Nae Ionescu. După ce a fost citită ultima frază, a urmat un minut de liniște, ca mai apoi, o avalanșă de întrebări să pornească din interiorul fiecăruia: ,,Ce este românismul?; Ce înseamnă să fii un bun român?; Cum se definește românismul autentic?; Ar putea o persoană de altă etnie să devină un bun român?” ș.a.
Dintr-o discuție liniștită la început, disputa s-a transformat mai apoi într-o aprinsă dezbatere, unde fiecare venea cu argumente forte și fiecare avea dreptate în felul său.
Trebuie să recunoaștem, că membrii Cercului Academic ,,Constantin Brâncoveanu” nu au ajuns la un numitor comun în ceea ce privește noțiunea de bun român. Deși, au fost stabilite criteriile după care un cetățean poate fi apreciat ca - a fi român și a nu fi român și s-a ajuns la concluzia că deținerea pașaportului românesc nu te face român. Totuși, problema românismului autentic rămâne a fi deschisă.
Dragi utilizatori ai Bibliotecii ,,Onisifor Ghibu”, vă invităm să lecturați textul lui Nae Ionescu și să încercați și Dumneavoastră să dați o definiție noțiunii de bun român.

vineri, 19 iunie 2015

Construim punți de pace între națiuni!


Joi, 18 iunie, la Biblioteca „Onisifor Ghibu” a avut loc un colocviu internațional cu participarea invitaților din Moldova, România Italia și Honduras, realizat cu genericul Construim punți de pace între națiuni.  În cadrul acestei conferințe a fost prezentată filosofia budistă, explicată atât prin diapozitive, cât și prin experiența personală a conferențiarilor.

Principiul de bază expus în cadrul ședinței a fost cel al cauzei și efectului, conform căruia fiecare persoană suferă consecinţele propriilor acţiuni şi învaţă din ele. Astfel, cultivând binele atragem asupra noastră efecte pozitive și invers.




Un îndemn final, încurajator a fost: „Continuă să urci. Fiecare pas îți va părea mai greu, dar nu te opri. De sus totul se vede superb!”.


joi, 18 iunie 2015

Prezentare de carte ,,Petale de mac” de Mihail Curicheru

Dacă mai staţi pe gânduri ce să citiţi vara aceasta, Biblioteca ,,O. Ghibu” vă propune spre lectură un volum extraordinar de nuvele intitulat destul de poetic -Petale de mac, de Mihail Curicheru. Cartea face parte din programul lecturilor Chişinăul citeşte o carte – 2015, program care promovează atât lecturile bune, cât şi scriitorii autohtoni.
Asfel, pe parcursul zilei de 18 iunie a avut loc prezentarea volumului Petale de mac de Mihail Curicheru. Utilizatorii bibliotecii noastre au aflat detalii din viața autorului, dar și au pătruns în tematica nuvelelor sale.
Mihail Curicheru s-a născut la 12 august 1910 în satul Negreşti, judeţul Lăpuşna. În 1930 a absolvit Şcoala Normală din Chişinău. A fost învăţător la şcolile din satele Cimişeni şi Grătieşti, apoi  în Curluceni (1932-1940).  Ajutat de consăteni,  în 1937 a construit  clădirea şcolii din Curluceni, care se păstrează şi astăzi. A fost membru al Societăţii Scriitorilor şi Publiciștilor Basarabeni, apoi al Uniunii Scriitorilor din Moldova. Mihail Curicheru s-a stins din viaţă la 24 august 1943  într-un lagăr din regiunea Irkustk, Rusia…
Vă îndemnăm să deschideți cartea ,,Petale de mac” și ca să vă convingem cu adevărat că merită citită. Vom reproduce un fragment din cuprinsul volumului: ,,Dintr-o privire de ochi, prinse toată odaia, Alexiu sta în același loc. În primul moment, Negru, ca un tigru ce vrea să sară pe pradă, se opri în chenarul ușii pe fondul tinzii mai negru și privi la Alexiu, care se întoarse speriat. După o clipă de tăcere, acesta, revenindu-și din zăpăceală, întrebă…”
Lectură plăcută Vă urăm, dragi cititori!


 

miercuri, 17 iunie 2015

Fructele şi legumele - o sursă de vitamine în sezonul estival

Vara este un anotimp adorat de toţi:  vacanţă, soare, mult timp liber berechet, multe lecturi plăcute şi utile, distracţii şi nu în ultimul rând, vara ne delectează, gastronomic zis cu fructele şi legumele savuroase şi pline de vitamine!
Pentru a cunoaşte beneficiile fructelor şi legumelor, pe parcursul zilei de 16 iunie, la biblioteca ,,Onisifor Ghibu” a fost organizată o discuţie-dezbatere cu genericul – “Fructele şi legumele – o sursă de vitamine în sezonul estival”. Discuţia a început cu prezentarea expoziţiei de carte: “Fructele şi legumele – un izvor de sănătate”.  
Utilizatorii s-au arătat deschişi spre această dicuţie şi chiar au avut diferite sfaturi cu privire la o alimentaţie sănătoasă.
Consumul zilnic de fructe şi legume proaspete este recomandat atât persoanelor sănătoase, cît şi celor care suferă de diverse avitaminoze. Legumele conţin aproximativ 80% apă şi sunt sărace în glucide, lipide şi proteine. De exemplu, vitamina C se găseşte mai ales în frunzele verzi cum sunt cele de patrunjel, leuştean, mărar, ţelină, spanac, stevie, dar şi în ardeiul gras, zis şi bulgăresc, ceapă verde, cartofi.
Au fost remarcate beneficiile asupra sănătăţii a consumului de morcov, incredibilile proprietăţi ale pătrunjelului, în special, funcţia imună şi menţinerea tânără a pielii şi a articulaţiilor.
În clasamentul celor mai atrăgătoare fructe  - cireşele sunt cu siguranţă în top. Ele sunt bune pentru inimă şi pentru sistemul circulator,  sunt un antiinflamator natural şi  ajută la prevenirea cancerului. Merele,  perele, gutuile sunt bogate în vitaminele B, C, E, în potasiu, calciu, magneziu şi fier.
Concluziile care au fost deduse la finalul acestei discuţii/dezbateri au fost:
1. Consumul de legume proaspete este mult mai indicat, deoarece prin prelucrare termică acestea pierd o mare parte din constituenţii nutritivi.
2. Fructele sunt o sursă sigură de vitamine si minerale. Ele întăresc sistemul imunitar şi sunt considerate un adevarat panaceu.
3. Trei porţii de fructe proaspete pe zi ne feresc de infecţii, afecţiuni cardiovasculare, cerebrale sau respiratorii.


Vă invităm la Biblioteca “Onisifor Ghibu” pentru a cunoaşte mai multe despre sănatatea DMV!


luni, 15 iunie 2015

Mihai Eminescu „nu credeam să-nvăț a muri vreodată….”


(15 ianuarie 1850 – 15 iunie 1889)


Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată;
Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi,
Ochii mei nălţam visători la steaua
Singurătăţii

             Astăzi se împlinesc 126 de ani de când suntem mai săraci fără Mihai Eminescu. Vă îndemnăm să ținem un moment de reculegere în cinstea Marelui Poet.

                 „Ca toți poeții naționali, Eminescu ține într-un fel de ordinea Naturii; el este un element primordial al cosmosului românesc, alături de apă și foc, munte și mare, răsărit și apus”. Cu aceste cuvinte, Ștefan Augustin Doinaș definea succint locul lui Eminescu în cultura noastră națională.         
           „Eminescu a dat poeziei românești dimensiunile care îi lipseau înainte. Lumea în care ne introduce Eminescu este o lume de mare vastitate în spațiu și în timp și în care privirea cugetătorului pătrunde până în punctele cele mai tăinuite ale sufletului omenesc și până în concepțiile cele mai înalte ale rațiunii.
            Prin aceste caractere ale poeziei sale, așa cum le luminează epitetele ei cele mai caracteristice, Eminescu este unul din reprezentanții cei mai străluciși ai epocii deschise odată cu anul 1848, printre ai cărui scriitori el a recunoscut în Epigonii pe înaintașii săi. Eminescu li se alătura, în generația următoare, nu numai prin poetizarea trecutului generos, a basmelor, legendelor si tradițiilor populare, dar și prin acea sensibilitate pentru vechimea înfățișărilor din jurul sau, despre care ne vorbește unul dintre epitetele sale cele mai caracteristice. Gândirea eliberata vrea să pătrundă până în adâncimea sufletului omenesc, să sondeze misterele naturii și să se ridice până la concepțiile cele mai generale ale inteligenței, până la cunoașterea legilor eterne ale naturii”.

(Tudor Vianu în Studii de stil și artă literară)



vineri, 12 iunie 2015

Cercul Academic „Constantin Brâncoveanu”

Testamentul politic a lui Mihai Eminescu

Discuție-dezbatere 


         Pe data de 12 iunie, la Biblioteca „Onisifor Ghibu” a avut loc ce-a de-a șaptesprezecea şedinţă a Cercului Academic „Constantin Brâncoveanu”. De această dată discuția s-a axat pe lucrarea lui Radu Mihai Crișan, doctor în economie – Testamentul politic a lui Mihai Eminescu.
         Problemele conturate de Mihai Eminescu sunt, cu mare părere de rău, actuale și generației noastre.
         „Oameni care au comis crime grave rămân somităţi, se plimbă pe strade, ocupă funcţiuni înalte, în loc de a-şi petrece viaţa la puşcărie” („Românul” în ajunul alegerilor…, Timpul, 3 mai 1879, în Opere, vol. X, pag. 229).
         „Mita e-n stare să pătrunză orişiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele şi averea unei generaţii” (Mihai Eminescu, Domnul Simeon Mihălescu publică…, Timpul, 18 aprilie 1879, în Opere, vol. X, pag. 223).
         „Astfel, statul român nu mai este un produs al geniului rasei române, ci un text franţuzesc aplicat asupra unui popor ce nu-l înţelege” (De câte ori «Românul» era în opoziţie…, Timpul, 14 august 1882, în Opere, vol. XIII, pag. 168).
         „Poporul a pierdut de mult încrederea că lucrurile se pot schimba în bine şi, cu acel fatalism al raselor nefericite, duce nepăsător greul unei vieţi fără bucurie şi fără tihnă” (…La propunerea noastră…, Timpul, 31 august 1878, în Opere, vol. X, pag. 104).
       
              „La noi mizeria e produsă, în mod artificial, prin introducerea unei organizaţii şi a unor legi străine, nepotrivite cu stadiul de dezvoltare economică a ţării, organizaţie care costă prea scump şi nu produce nimic” (Fraţii Nădejde…Timpul, 18 iunie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 212).
         „Voim şi sperăm o reacţie socială şi economică determinată de rămăşiţele puterilor vii ale poporului, care, dacă nu e preursit să piară, trebuie să-şi vină în fire şi să vadă unde l-a dus direcţia liberală. Prin reacţie nu înţelegem o întoarcere la un sistem feudal, ce nici n-a existat cândva în ţara noastră, ci o mişcare de îndreptare a vieţii noastre publice, o mişcare al cărei punct de vedere să fie ideea de stat şi de naţionalitate, sacrificate până astăzi,  sistematic, principiilor abstracte de liberalism american şi de umanitarism cosmopolit…” («Românul» a contractat năravul…, Timpul, 29 iulie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 267).


         

Prezentare de carte: Emilian Galaicu-Păun „Țesut viu. 10 x10”



  Biblioteca „Onisifor Ghibu” continuă promovarea programului Chişinăul citeşte o carte și încurajează lectura ca mijloc de dezvoltare culturală şi creativă, orientând cititorul spre valorile literare şi artistice autohtone.

Romanul modern a lui Emilian Galaicu-Păun Țesut viu. 10 x10 a fost prezentat membrilor Cercului Academic „Constantin Brâncoveanu”, care s-au arătat interesați, remarcând, de la prima privire, structura neobișnuită a cărții.


„Cartea lui Emilian Galaicu-Păun Țesut viu. 10 x10 este una dintre cele mai interesante și mai originale scrieri care s-au produs la în ultimul deceniu. În primul rând, prin modul de abordare, în mare parte inedit, al unui efervescent se3gment temporal, abundând în evenimente sociale ieșite din comun” (Eugen Lungu). 

„...Visez mai mult decât nu visam. Sunt mai mult decât am fost!” - Claudia Partole

Expoziție virtuală
Claudia Partole
(14 iunie 1955)
60 de ani de la naștere

Dragă cititor! Pe data de 14 iunie se împlinesc 60 de ani de la nașterea scriitoare Claudia Partole și acest eveniment merită să fie sărbătorit, pentru că o dată cu scriitorii se naște și renaște literatura, cultura, civilizația, frumosul.
Claudia Partole este membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova şi al Uniunii Scriitorilor din România; membru al Uniunii Muzicienilor din Republica Moldova. Absolventă a Facultăţii de Filologie, secţia ziaristică a Universităţii de Stat din Moldova, scriitoarea Claudia Partole semnează, de-a lungul anilor, versuri, eseuri, proză şi dramaturgie. Debutează editorial cu cartea pentru cei mici Mahalaua veselă (1982), apoi semnează şi cărţi pentru maturi - Păsări suntem când ne naştem (1992), Psalmii Mariei Magdalena (1995) ş.a. A fost distinsă cu premii la Saloanele Internaţionale de Carte de la Chişinău (2002, 2005, 2006, 2009) şi Iaşi (1995).

Notă:
Cărţile sunt prezentate în ordinea cronologică a apariţiei editoriale. 

   O clipă… (culegere de eseuri) / Claudia Partole. – Chișinău : Ed. Ruxanda, 1998. – 152 p.
„Din pat și din somn m-ai ridicat, Doamne; mintea mea o luminează și inima, și buzele mele deschise, ca să te laude pe Tine…
         M-ai învrednicit pe mine păcătosul și nevrednicul din somn a mă scula și a dobândi intrarea în sfânta Casa Ta…”
(din Rugăciunile de dimineaţă)




    Eu sunt / Claudia Partole. – Chișinău : Ed. Prometeu, 2000. – 127 p.
Om Sunt: Femeie, Fiică, Mamă.
Mă cheamă: Eva-Maria-Magdalena-Medeea-Teresa…
Profesia: toate luate împreună –
De la cele mai vechi și mai noi;
De la cea mai nedorită – la cea
Mai visată…
Exist: în afara oricărui partid
Sau formațiune și, totuși, grea
Sunt de atâta politică…”

     Reculegere / Claudia Partole. – Chișinău : Ed. Universitatea Pedagogic, 2005. – 188 p.
„Dacă e cazul,
Dacă trebuie să alegi
Între mine și Omenire,
Doamne, ia-mă!...
Dacă va rămâne
Lumea, voi fi și eu.
Dacă dispare ea – cine voi fi eu?”.

   
De la facerea lumii citire: Tălmăcire versificată a Vechiului Testament / Claudia Partole. – Chișinău : Ed. Universul, 2006. – 80 p.
Băiatul meu, când era mic, m-a întrebat: cine este cel mai, cel mai mare?
Am zis: Dumnezeu.
Și cel mai înțelept? – El e.
Și cel mai puternic? – Tot El!
Dumnezeu este TOTUL!...”


     Îmblânzirea câinilor (Jurnlul unei experiențe onirice) / Claudia Partole. – Iași : Ed. Princeps Edit, 2009. – 165 p.
„Noaptea eu nu sunt acasă…
Nimeni să nu mă caute!
Pot fi într-un timp îndepărtat,
Unde cineva din alt veac sau
Altă lume s-a decis să mă invite
La un rendez-vous….”
(Avertisment)

     
   Copilul din colivie / Claudia Partole. – Chișinău : Ed. Universul, 2010. – 127 p.

„Rare ori am fost alături de Micul meu Prinț atunci când mă aștepta. Găseam tot felul de pretexte nejustificate. Și, într-o bună zi, a plecat, așa precum promisese. Exact cum mi s-a întâmplat și mie, și altora – cândva, când mai eram în lumea cea nepereche…”




     Totentanz sau Viața unei nopți (Jurnalul unei menajere) / Claudia Partole. – Chișinău : Ed. Pontos, 2011. – 208 p.
Totentanz sau Viața unei nopți –  o carte care te „prinde” imediat.Odată ce ai pornit s-o citești, o duci până o dai gata. Chiar dacă la sfârșit te alegi cu un gust de cenușă pe limbă” (Vladimir Beșleagă).








 Ultima amantă / Claudia Partole. – Chișinău : Ed. Arc, 2011. – 136 p.
Meditații lirice despre iubiri neîmplinite, singurătate, trădare, moarte sau povești confesive despre dramele umane din viața de zi cu zi, prozele Claudiei Partole sunt expresia căutării adevărului despre eul profund…” (Lucia Țurcanu).



                       În confesional : (portret de gânduri) / Claudia Partole. – Chișinău : Ed. Lumina, 2012. – 128 p.
„… trăiesc mai mult decât nu trăiam. Visez mai mult decât nu visam. Sunt mai mult decât am fost! Iar spiritul meu, ajuns atât de tânăr, zboară deasupra unui nsuflet ramolit…”

      Când eram înger… / Claudia Partole. – Chișinău : Ed. Pontos, 2013. – 152 p.
„...Ieşeam din ogradă, când Îngerul m-a strigat:
–  Aşteaptă-mă! Un'te duci fără mine?
–  M-am pornit în lume! i-am răspuns.
–  Ce să faci?
–  Să cresc mare...
–  Ia-mă cu tine! m-a rugat Îngerul meu, de care nu m-am despărţit până atunci nici pentru o clipă.
–  E departe şi-i prea greu drumul acesta, i-am răspuns.
–  Eu îţi voi fi de ajutor! a insistat cu ochi plini de rugă Îngerul.
–  Dar eşti atât de firav şi nevăzut! Ce poţi face? am zis eu.
Atunci Îngerul a şoptit, suspinând:
–  Fără mine nu vei putea creşte mic!
L-am îmbrăţişat şi am rămas aşa...
Până acum!" (Când eram înger)